GFWL – Prepare to Die, Edition!

Mmmmm, Dark Souls. L-am cumpărat acum câteva luni de pe un site vecin și prieten, căci Dușmanul a decis că nu îl pot achiziționa perfect legal dacă ies la șoping cu leii mei noi și murdari și cu IP-ul de România. Când să îl rulez, a doua dandana: uitasem că primul boss (care m-a răpus de fiecare dată când am încercat să butonez ceva păzit de EL) din Dark Souls: Prepare to Die Edition este GFWL. Pentru cei binecuvântați, care n-au fost niciodată atinși de tusea măgărească împărțită de Microsoft plebei pe post de … habar n-am ce, Games for Windows Live este acea bilă imensă de bălegar pe care scarabeii cu putere de decizie de la Microsoft s-au chinuit preț de câțiva ani s-o împingă la deal pentru ca, în final, să-i dea drumul la vale. În fine, atunci mi-am petrecut o jumătate de oră înjurând nefericitul pentru care „update cumulativ” este un concept retrograd care nu-și are locul în lumea modernă și, într-un final, am renunțat. Astfel, Prepare to Die Edition a rămas în biblioteca mea virtuală, nemângâiat, neinstalat, un titlu gri într-un ocean de alb (îmi cumpărasem HDD mare și am instalat TOT!). Not anymore!
Aseară, pe când îmi număram jocurile de pe Steam cum își număra Barbă Neagră dublonii sub punte, am observat că lui Dark Souls i-au ieșit câteva achievment-uri pe frunte. Fiindcă nu mai țineam minte dacă au fost acolo de la începutul tinereții sale pe Steam sau dacă au apărut brusc, ca un semn al viitoarei maturizări a tânărului produs de entertainment (și frustrări pentru cei mai slabi de îngeri și de cadre-pe-secundă), am avut un somn cam agitat și un vis ușor profetic (în care aveam ochii roșii, pe frunte o venă umflată, și pileam cu sete un controller negru de X360), semn că mi se pregătește ceva pe frontul Dark Souls. Dis de dimineață, Internetul mi-a confirmat bănuiala inițiala: Dark Souls crește mare și luna viitoare se va lepăda de Satana GFWL și va migra cu cățel cu purcel (a se citi „cu save-uri și achievment-uri”) pe Steamworks. Fericitul eveniment va avea loc în luna Noiembrie, bănuiesc că undeva spre mijlocul ei, iar preț de o lună jucătorii își pot transfera save-urile și achievment-urile pe Steamworks. Jocul, în schimb, va putea fi activat pe Steam și după ce se va încheia perioada de migrație (fără achievment-uri și save-uri, totuși), folosind Games for Windows Live Tokens (mai multe informații aici). Marea migrație a fost anunțată pe blogul Namco Bandai. Glorie! Mai mă chinuie, totuși, o întrebare: oare o dată cu GFWL-ul va fi înlăturată și restricția regională care îi împiedica pe românii de bine să-l cumpere direct de pe Steam, ca oamenii civilizați?

3 Comentarii

  • Cristi
    Publicat octombrie 21, 2014 11:07 am 0Likes

    e ieftin la altex

    • cioLAN
      Publicat octombrie 21, 2014 11:37 am 0Likes

      Un motiv în plus să dai banii pe el. Ieftin, bun, fără mizeria de GFWL … a match made in heaven 🙂

  • Bogdan
    Publicat octombrie 21, 2014 11:28 am 0Likes

    Probabil ca si restictia regionala va fi inlaturata. Asa au facut si la Arkham City.

Adaugă un comentariu