Am început să urmăresc animaţia The Legend of Korra aşa cum am început să urmăresc aproape orice serie televizată: pentru a ucide timp. Nu că aş avea prea mult timp de ucis, însă auzisem suficient de multe lucruri bune despre Avatar (chiar dacă pierdusem trenul episoadelor relevante), iar un spin-off armonizat de Nick în jurul unei protagoniste părea o notă mai interesant. Korra reprezintă pentru mine imaginea multifaţetată a unei eroine puternice, cu o evoluţie spirituală şi morală creionată într-un mod atrăgător atât pentru publicul tânăr, cât şi pentru cel adult. Deşi animaţia s-a poziţionat foarte sus în topul preferinţelor personale (aş zice că se bate cot la cot cu Ergo Proxy), jocul dezvoltat de Platinum Games nu are parte de acelaşi tratament.

Primele reacţii la adresa creaţiei Platinum (MadWorld, Bayonetta, METAL GEAR RISING!) au fost favorabile, fiindcă acţiunea şi direcţia artistică se prezentau mai mult decât solide pentru un beat’em up bazat pe o licenţă relativ inocentă. Totuşi, drumul spre rezultatul final nu a fost tocmai fericit, aşa că m-am pomenit butonând un titlu definit de superficialitate. The Legend of Korra transmite în permanenţă senzaţia că multe dintre punctele forte ale desenelor animate au fost eliminate din lipsă de timp sau pe motiv că bugetul nu suporta cheltuieli suplimentare – de parcă toată senzaţia unui faux-anime digerabil a fost substituită cu valorile unei chinezării ieftine, de pe care mai lipsea doar abţibildul “Choking Hazard”. Şi cel mai tare doare gândul că există un bazin imens de potenţial fantastic.

Povestea este fixată cu trei săptămâni înainte de evenimentele sezoanelor 2 şi 3, antagonistul Korrei fiind întruchipat de Hundun, un chi-blocker care îi răpeşte Avatarului abilităţile de manipulare ale elementelor, apoi face prăpăd în stânga şi-n dreapta. Fără Water, Air, Fire şi Earth Bending, Korra se bazează numai pe loviturile de pumni şi picioare din artele marţiale – însă acestea sunt redobândite pe parcursul misiunilor din campanie şi îmbunătăţite cu cât sunt mai mult utilizate în combat. Stăpânirea elementelor nu se rezumă la forţă, ci şi la combo-urile tot mai complexe deblocate cu fiecare nivel. Din punct de vedere al bătăii din beat’em up, The Legend of Korra stă binişor, însă cele mai multe întâlniri cu grupurile de inamici sunt dezechilibrate şi ridică problema unui grad mare de dificultate, cu certitudine prea intens pentru copiii curioşi să încerce un joc inspirat de serialul lor animat favorit. Atunci, s-a urmărit o abordare serioasă, pe un ton mai grav?