REVIEW: The Legend of Korra

Am început să urmăresc animaţia The Legend of Korra aşa cum am început să urmăresc aproape orice serie televizată: pentru a ucide timp. Nu că aş avea prea mult timp de ucis, însă auzisem suficient de multe lucruri bune despre Avatar (chiar dacă pierdusem trenul episoadelor relevante), iar un spin-off armonizat de Nick în jurul unei protagoniste părea o notă mai interesant. Korra reprezintă pentru mine imaginea multifaţetată a unei eroine puternice, cu o evoluţie spirituală şi morală creionată într-un mod atrăgător atât pentru publicul tânăr, cât şi pentru cel adult. Deşi animaţia s-a poziţionat foarte sus în topul preferinţelor personale (aş zice că se bate cot la cot cu Ergo Proxy), jocul dezvoltat de Platinum Games nu are parte de acelaşi tratament.

Primele reacţii la adresa creaţiei Platinum (MadWorld, Bayonetta, METAL GEAR RISING!) au fost favorabile, fiindcă acţiunea şi direcţia artistică se prezentau mai mult decât solide pentru un beat’em up bazat pe o licenţă relativ inocentă. Totuşi, drumul spre rezultatul final nu a fost tocmai fericit, aşa că m-am pomenit butonând un titlu definit de superficialitate. The Legend of Korra transmite în permanenţă senzaţia că multe dintre punctele forte ale desenelor animate au fost eliminate din lipsă de timp sau pe motiv că bugetul nu suporta cheltuieli suplimentare – de parcă toată senzaţia unui faux-anime digerabil a fost substituită cu valorile unei chinezării ieftine, de pe care mai lipsea doar abţibildul “Choking Hazard”. Şi cel mai tare doare gândul că există un bazin imens de potenţial fantastic.

legend_of_korra_screenshot_01_PC
Spirit „sălBATEc”

Povestea este fixată cu trei săptămâni înainte de evenimentele sezoanelor 2 şi 3, antagonistul Korrei fiind întruchipat de Hundun, un chi-blocker care îi răpeşte Avatarului abilităţile de manipulare ale elementelor, apoi face prăpăd în stânga şi-n dreapta. Fără Water, Air, Fire şi Earth Bending, Korra se bazează numai pe loviturile de pumni şi picioare din artele marţiale – însă acestea sunt redobândite pe parcursul misiunilor din campanie şi îmbunătăţite cu cât sunt mai mult utilizate în combat. Stăpânirea elementelor nu se rezumă la forţă, ci şi la combo-urile tot mai complexe deblocate cu fiecare nivel. Din punct de vedere al bătăii din beat’em up, The Legend of Korra stă binişor, însă cele mai multe întâlniri cu grupurile de inamici sunt dezechilibrate şi ridică problema unui grad mare de dificultate, cu certitudine prea intens pentru copiii curioşi să încerce un joc inspirat de serialul lor animat favorit. Atunci, s-a urmărit o abordare serioasă, pe un ton mai grav?

legend_of_korra_screenshot_05_PC
Apă în ochi, la 12 atmosfere.

10 Comentarii

  • Radu
    Publicat noiembrie 23, 2014 4:24 pm 0Likes

    daca nu ai vazut inca seria originala cu aang, pierzi mult, e peste korra; dar orice ai face, sub ni o forma, in nici un caz sa NU te aproprii de filmul live-action; iar daca vrei un anime interesant, eomand cu aldura sword art online, unde actiunea se petrece literalmente intr-un mmorpg.

    • D3F3
      Publicat noiembrie 24, 2014 4:04 pm 0Likes

      Sword Art online nu are nimic de a face cu un MMO. Sau cu gamingul in general.

  • Aidan
    Publicat noiembrie 23, 2014 4:50 pm 0Likes

    Sword art online, notat! Okay, voi urmari si originalul Avatar, am auzit prea multe lucruri bune. Multumesc pentru recomandari.

    • ncv
      Publicat noiembrie 24, 2014 10:51 am 0Likes

      E mai bine ca le-ai vazut invers. Asa poti sa le apreciezi pe amandoua.
      Eu am vazut initial seria originala si Korra mi-a parut stearsa rau. Felul in care au creionat personajele acolo, puterea lor, scenele create, umorul, mecanismele ingenioase, animalele, totul a fost incredibil. Nu-mi venea sa cred ca nu este un anime.

    • Aidan
      Publicat noiembrie 24, 2014 1:06 pm 0Likes

      Buuuun! imi place ce aud. You had me at „E mai bine ca le-ai vazut invers” :))

    • D3F3
      Publicat noiembrie 24, 2014 4:01 pm 0Likes

      Mie mi-a venit sa cred cand nu vorbeau in timpul unei lupte, despre ce se intampla in timpul luptei.

  • cg1700
    Publicat noiembrie 24, 2014 2:03 pm 0Likes

    >Sword art online, notat!
    Nu te uita la SAO, e un anime slab. Daca vrei neaparat sa te uiti la un anime in care actiunea se petrece intr-un MMO mai bine te uiti la Log Horizon.

    • Aidan
      Publicat noiembrie 24, 2014 2:53 pm 0Likes

      Notat Log Horizon! Am inceput sa urmaresc si Gantz, la recomandarea unui prieten. Imi place mai mult decat se cuvine >:)

    • cg1700
      Publicat noiembrie 24, 2014 3:00 pm 0Likes

      Daca iti place Gantz sa citesti si manga dupa ce termini anime-ul. Anime-ul nu ajunge foarte departe cu adaptarea si povestea continua inca destul de mult in manga.

  • Aidan
    Publicat noiembrie 24, 2014 3:05 pm 0Likes

    Este clar ca am fost scolit bine in sectiunea Anime/Avatar dupa review-ul de mai sus. Bun asa, imi place ^.^

Adaugă un comentariu