REVIEW: Shiftlings

Ocazional mă împiedic de jocurile foarte colorate şi cad râzând asemenea unui maniac în capcana review-urilor indulgente – sunt jocuri atât de plastice încât îţi pătrund prin pupile, traversează nervul optic şi trag o petrecere cu baloane, pinata şi bomboane drept în cortexul vizual. Sincer să fiu, îmi plac direcţiile artistice nebuneşti, vibrante şi pline de viaţă, cât timp sunt executate cu un simţ estetic rafinat. Acestea fiind spuse, Shiftlings – un puzzle-platformer conceput de studioul Rocket Pocket Games –, se străduieşte cu disperare să fie dulce, acrişor şi fermecător. Rezultatul, din păcate, nu trece de stadiul unei caricaturi prostuţe, ceea ce produce în ochii privitorului o impresie slăbuţă din primele 5 minute. Dacă eram puţin mai cinic aş fi spus scurt şi la obiect că Shiftlings este un kitsch mai urât decât Bonkheads şi Trolls luate împreună.

Singura salvare pentru Shiftlings rămâne modul cooperativ, căci în single este aproape imposibil de butonat, iar povestea şi designul personajelor mă lasă rece. Poate am trecut de vârsta necesară, însă cu greu mai gust umorul pueril în spatele căruia nu se ascunde nimic altceva. Sunt multe jocuri sau animaţii destinate copiilor, dar care jonglează excelent cu tehnica sensului dublu ori transmit mesaje complexe sub straturile de aparentă naivitate. Creaţia Rocket Pocket Games nu face parte din categoria respectivă. Nu mă înţelegeţi greşit, găsesc valabilă abordarea “stupid fun”, deşi regret timiditatea dezvoltatorilor în faţa unui titlu cu potenţial umoristic.

Jocul se desfăşoară în cadrul unui show televizat extraterestru super-popular şi presupune utilizarea inteligentă a celor două personaje – Purple Plop şi Green Boop – pentru a completa diverse puzzle-uri, din perspectivă 2.5D. Numai că există o chichiţă: cele două maimuţe spaţiale urâte şi colorate sunt legate între ele cu un cordon flexibil ce permite transferul de pârţuri dintr-un costum în celălalt. Deoarece cordonul are o lungime maximă, acesta devine fie o problemă, fie o soluţie pentru a traversa nivelurile. Controlul este intuitiv şi, alături de un partener uman, gameplay-ul curge natural: odată cu stăpânirea fizicii transferului gazos şi proprietăţile rezultate din umflare-dezumflare, dinamica parteneriatului dintre Plop şi Boop îşi arată toate secretele – de fapt, Shiftlings devine repetitiv după un anumit punct, fiindcă puzzle-urile simpliste nu mai pun probleme.

Aşadar, jocul dezvoltat de Rocket Pocket se adresează serilor plictisitoare petrecute în doi, când orice altă sursă de distracţie a fost epuizată. Scump pentru ce oferă, lipsit de originalitate în direcţia artistică, prea uşor şi degrabă repetitiv, Shiftlings merită încercat doar dacă vine servit într-un Humble Bundle.

Shiftlings se străduieşte cu disperare să fie dulce, acrişor şi fermecător. Rezultatul, din păcate, nu trece de stadiul unei caricaturi prostuţe, cu scurte momente amuzante în co-op.

+ Mod co-op amuzant;
+ Potrivit micuţilor nepretenţioşi;
+ Mi-am adus aminte de Bonkheads;

- Direcţie artistică neinspirată;
- Mult prea simplu, repetitiv;
- Plictisitor în single player;

Gen: Puzzle/Platformer Data lansării: 3 martie 2015 Platforme: PC, Xbox One, PS4 Versiune testată: PC Producător: Rocket Pocket Games Distribuitor: Sierra

7 Comentarii

  • George Ene
    Publicat martie 25, 2015 9:13 pm 0Likes

    Avand in vedere ca pe PC nu prea mai apar asa multe jocuri co-op,cred ca merita incercat.Pana apare Humble Bundle mai dureaza…as fi vrut sa-l joc,dar 15 euro e ceva doar pentru co-op.Ma intreb cand or baga si cei de la Steam optiunea de Refund? Cateodata iubesc Origin 🙂
    Ms de review!

  • Gamer
    Publicat martie 26, 2015 5:21 am 0Likes

    Majoritatea stirilor, reviewurilor sunt realizate numai de Aidan ? Restu unde sunt ?

    • Radu
      Publicat martie 26, 2015 6:04 am 0Likes

      busy trying to dominate the world.

    • Tiptils
      Publicat martie 28, 2015 8:30 pm 0Likes

      In other words, while Aidan and NCV distracts people with flashy news and candy reviews, you guys are sinisterly working at taking over the world.

    • Aidan
      Publicat martie 28, 2015 10:05 pm 0Likes

      He knows…Snipers deployed.

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 6:56 am 0Likes

      Imi pare rau ca nu am un raspuns complet pentru tine, dar te asigur ca pot face fata alaturi de ncv. Momentan, cam asta este situatia. Restul echipei este absorbita prin alte proiecte si aspecte ale vietii cotidiene.

  • Radu
    Publicat martie 26, 2015 6:10 am 0Likes

    un platformer interesant pentru pc e battleblock theatre (mie mi-a placut, dar e cam aiurea ca modul co-up e independent de cel single, desi e aceeasi poveste); pentru un puzzler dragalas, incercati tiny brains (am jucat doar demo-ul, dar pare super pana in acel punct)

Adaugă un comentariu